marți, 6 octombrie 2009

(Mi-)Am revenit

Am revenit. Sau mi-am revenit. Cel puţin parţial. După un scurt concediu la Cluj, de fapt un weekend prelungit, mi-am mai revenit fizic şi moral.

Mi-am luat liber ziua de vineri si am făcut pe turistul în Cluj. Şi mi-a plăcut. M-am plimbat pe Eroilor, pe viitoarele străzi pietonale Potaissa şi Inocenţiu Micu Klein, la Bastionul Croitorilor, aproape am făcut un duş lângă fântâna arteziană de la Avram Iancu şi am vrut să îmi cumpăr o pereche de blugi. Evident că am făcut ca femeile şi în loc de blugi(de care aveam nevoie) mi-am luat o pereche de adidaşi(de care chiar nu aveam nevoie, da' erau prea frumoşi şi ieftini). Vineri seară era concert Veritasaga în pub, mi-a fost lene să merg, dar nu-mi pare rău.

Sâmbătă am fost la film, Inglorious Basterds la Odeon, de mult îmi doream să merg la un film bun într-un cinematograf bun şi în Mureş nu puteam.

Serile de vineri şi sâmbătă le-am petrecut jucând Coloniştii din Catan, un board game foarte drăguţ despre care probabil o să mai scriu, că mi-a plăcut prea mult.

Duminică pe la amiază am venit acasă cu bateriile încărcate, lucru de care aveam mare nevoie.

Urmează câteva săptămâni mai chinuite pentru că ne apucăm de renovat pe acasă şi încă nu ştiu unde o să dorm.

Aaaa... să nu uit, vreau să mulţumesc tuturorprietenilor care şi-au făcut griji pentru mine după ce au citit postul precedent, vă asigur că sunt mai bine şi mă îndrept spre şi mai bine. Şi da, m-au ajutat aparent banalele telefoane sau câteva rânduri scrise pe messenger ("bă, eşti bine?")

5 comentarii:

alexandra spunea...

imi dai o oaie pe un lemn?

omucu spunea...

tie iti dau ce vrei :)

kiddo spunea...

Ma bucur ca ti-a reincarcat bateriile asa bine Clujul, te mai asteptam.

Poate ne intalnim la un suc cand mai vii in Cj, te conving eu ca nu ai suficiente motive sa fii nemultumit de ce ai/n-ai ;)

Silache spunea...

si poate desele vizite?

Adyyy spunea...

cand merem la o bere? de te-ai revenit...