luni, 21 septembrie 2009

Un articol mai personal decât tot blogul de până acum

De ceva timp încoace lucrez într-una. De prea mult timp încoace lucrez într-una. Şi nu e normal aşa. Nu e deloc normal aşa. Lucrez de la 7 la 17 pe şantier, şi de cate ori am ocazia lucrez şi după-masa devize la birou. Weekendul care tocmai a trecut am lucrat şi sâmbătă şi duminică pe şantier. Azi m-am trezit la 4:30 să ajung pe 5 la şantier. Chiar nu ştiu pentru ce mă chinui, pentru ca DA, e un chin. Dorm maxim 6 ore pe noapte şi nu mă distrez mai deloc. Nici în weekenduri nu mai plec cum făceam anul trecut. Nu mai am nici timp, nici bani.

Banii abia îmi ajung să-mi plătesc rata la maşină şi factura la mobil, asta în condiţiile în care am totuşi un salar decent care îl primesc la timp şi reuşesc în fiecare lună să câştig un leu pe lângă. Sunt sătul şi problema cea mai mare e că nu îmi dau seama unde e capătul, unde e ieşirea din situaţia actuală. Probabil nu în munca cinstită. Sau nu în Tg-Mureş. Sau nu în România. Sau nu în construcţii. Sunt sătul cum nu cred c-am mai fost vreodată. Şi scârbit. Şi trebuie să mă culc că deja e târziu şi dimineaţă mă trezesc la 6 pentru încă o zi în frig şi praf.

Nu-mi place deloc să mă plâng, dar în ultima vreme o fac tot mai des. Nu de alta, dar nu aşa îmi imaginam eu viaţa la 25 ani. Mult peste 200 ore pe lună lucrate şi fără bani şi timp pentru un concediu decent. Fără energie într-o după-masă normală să mă dau cu bicicleta sau să beau o bere. Fără timp să văd un film sau să citesc o carte. Doar lucru. Pentru ce?

8 comentarii:

bombon spunea...

Oricat o sa mai dureze chinul, eu o sa te ajut in continuare, asa cum stiu eu :)

Lechintan spunea...

Hai ba in cluj nu te mai prosti. :D

Adyyy spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Adyyy spunea...

Welcome to life!!! It sucks!!! Ce pana mea sa faci...

Roxa spunea...

Ugh, mai am un an de faculte, o sa-l enjoiez cum pot io mai bine, mai ales dupa ce-am citit asta. Mi-i frica de ce urmeaza ? Nu. Sunt ingrozita de-a dreptu`. :) Ai niste acumulatori la mine...

omucu spunea...

bombon - stiu, si apreciez :)
lechintan - in cluj numa in weekenduri vin, cel putin deocamdata
adyyy - refuz in continuare sa ma resemnez, cum fac toti romanii de la miorita-ncoace
roxa - nu te mai gandi la ce o sa fie dupa, bucura-te de acum. Oricum, primul an dupa fuckulta a fost chiar foarte bine, acum e mai nasol. si de acumulatori aproape c-am uitat, da' am ramas o data fara si mi-am amintit :))

Lirca spunea...

cum zicea si Lechintan, hai in cluj, nu te mai prosti!

gorba spunea...

lasa mitza ca trece. asa in vreo 40-50 de ani ;)
si se stie ca maine va fi si mai rau, ca vine careva sa-ti zica sa termini munca de 2 saptamani pe maine. cel putin asa am vazut eu ca merge treaba la novavita :P