vineri, 16 iulie 2010

Boardgames sau jocuri de societate

Cum probabil marea majoritate a cititorilor ştiu, de ceva vreme încoace mă joc de câte ori am ocazia jocuri de societate sau boardgames. Mi se pare o foarte bună metodă de petrecut timpul cu prietenii, mai mult decât simplul ieşit la băut. Partea bună e că se poate bea şi în timp ce te joci (evident, cu moderaţie).

Multe siteuri se grăbesc să împartă jocurile pe categorii (de familie, de război, pentru copii, de cărţi, de petrecere). Deşi nu e un lucru rău, eu zic că e mai puţin important din ce categorie face parte un joc şi e mai important cu cine poţi să-l joci.

Fenomenul începe să ia amploare şi la noi, a trecut vremea când în magazine se găseau doar Monopoly şi Risk, au apărut variante în limba română şi la Coloniştii din Catan şi Reţeaua energetică, primul şi cu nişte extensii. Suntem încă foarte departe de o piaţă relativ matură,nu sper la ce are Germania, dar măcar ca vecinii noştri unguri putem ajunge. Între timp au apărut multe magazine online (Red Goblin, Cutia.ro, Boardgames.ro, Taraba de jocuri, Regina şi nebunul şi probabil şi altele), câteva bloguri dedicate (cel mai important fiind Boardgames-blog.ro şi s-au format comunităţi în marile oraşe. Avem şi în Tg-Mureş un club şi un magazin dedicat jocurilor, Le&Le Games, deocamdată deschis doar vinerea, dar lucrurile încep să se mişte. La nivel internaţional, de departe cel mai important site este BoardGameGeek.

Joc destul de regulat Catan, Carcassonne, Reţeaua energetică, Saboteur şi Tikal şi nu m-am săturat, nu-mi ajunge. M-aş juca mai des, dar timpul/sincronizarea cu prietenii cu care joc nu-mi permit. Cum am scris şi mai sus, mi se pare o modalitate foarte bună de petrecere a timpului liber. Deci, cine are chef de un joc?

3 comentarii:

Ben spunea...

Joaca-te Advanced Dungeons & Dragons. :)

Bineînțeles spunea...

Păcat că sunt foarte scumpe extensiile. Și totuși, majoritatea jocurilor întregi depășesc 200ron.

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro