miercuri, 19 noiembrie 2008

Concerte EMIL, Zob, OCS, Armada, Coma

În ultimele două săptămâni am fost la concerte la toate formaţiile de mai sus. Pe partea de muzică autohtonă nu prea ai ce să speri mai mult. 5 formaţii bune în 2 weekenduri consecutive. În afară de Coma, care a fost în Tg-Mureş, toate au fost în Cluj, un Cluj incomparabil mai activ din punct de vedere cultural decât în perioada în care am fost student.

OK, să incep cu începutul... Sâmbăta trecută, Irish Music Pub, Cluj-Napoca. Punk Aid, concert umanitar. Ajungem în timpul băieţilor de la Mushroom Story, da' nu apucăm să mai auzim nimic de la ei. Pistol cu Capse au fost ok, nu ştiam nici o piesă de la ei, doar că n-am simţit prea tare când au schimbat cu EMIL. Trupele au exact acelaşi stil, asemănarea merge până la confuzie. Din Zob n-am prins mare lucru, ne-am mutat la concertul Omul cu Şobolani de peste drum, din Roland Garros. În Pub media de vârstă era pe la 14 ani, dacă era cu accesul interzis sub 18 ani cred că rămâneau 50 persoane. A fost ok, muzica bună, dar nu mă simţeam în largul meu.

La OCS în schimb a fost cu totul altfel. Atmosfera cum mă aşteptam, lume bună, toată reţeta care m-a făcut un fan atât de înfocat. Doar că în a doua parte a concertului s-a auzit de-a dreptul rău şi mi-a pierit tot cheful. După ultimul concert OCS la care am fost în Cluj, la care s-a auzit DEMENŢIAL, aşteptările au fost mult mai mari decât ni s-a putut oferi. Am plecat oarecum cu buza umflată(nu de la pogo şi nu ca Luci), deşi m-am simţit foarte bine.

Vineri, 14.11.2008, Armada live la Irish Music Pub, Cluj-Napoca. CTC pentru prima dată la Cluj. Nu avea cum să fie altfel decât "SCANDAAAAAL!!!". De mult nu m-am mai simţit aşa bine la un concert, a fost exact la ce mă aşteptam, chiar nu am nimic de reproşat. Am auzit voci care spuneau că nu s-a auzit prea bine, alţii că au cântat puţin, alţii că nu le-a plăcut formaţia din deschidere (Fentăm Terra). Sonorizarea a fost ok, fără să exceleze, important e că s-a înţeles tot ce s-a zis la microfon şi negativele s-au auzit destul de clar aşa că nu ne putem plânge. A fost clar peste media sonorizărilor de la concertele hip-hop de club. De cântat n-au cântat puţin, normal că toată lumea vrea mai mult, dar a fost un show de o durată normală. Despre trupa din deschidere nu are rost să zic pentru că nu ştiu cine ar fi trebuit să fie in deschidere la CTC să fie ok. Pot să zic fără nici o reţinere că spectacol cum au făcut băieţii de la Facem Records (aka Armada) n-a mai văzut Clujul.

Sâmbătă m-am întors în Tg-Mureş pentru concertul Coma de la Sala A.S.A. N-am mai fost la concerte aici, arată ca la căminul cultural, dar e o locaţie decentă pentru concerte şi e în centru. În deschidere au fost băieţii(şi fata) de la Amberskin, o trupă locală care sperăm toţi să devină globală :D

Cred că e de acord toată lumea când zic că singura problemă a serii a fost numărul redus de spectatori. Locaţie ok am avut, sonorizare bună am avut, trupă bună în deschidere am avut, lume bună am avut, concertul Coma a fost foarte reuşit. Nu văd ce scuză are un oraş ca Tg-Mureşul ca într-o sâmbătă seară să nu adune nici 200 oameni pentru un concert Coma. De ştiut de concert s-a ştiut, a fost anunţat din timp, şi pe net şi afişe, în oraş nu a fost nici un alt eveniment muzical important în acelaşi timp. Probabil nu merităm aşa concerte, probabil merităm ca în afară de Peninsula Tg-Mureşul să fie mort în plan muzical. Sau poate publicul trebuie educat, concertul Viţa de Vie din Jazz & Blues a fost clar un succes. Urmează Kumm în 4 decembrie şi sper să fie ok, cel puţin până atunci, rămân dezamăgit de oraşul ăsta.

3 comentarii:

under the bridge spunea...

pai hai in cluj :D.
da ma..o fost foarte misto Armada si lumea a fost oke, ma asteptam la baietasi de cartier si de-alea..da uitasem ca nu-a fost concert Parazitii si MAfia.

Roxa spunea...

Chiar ca nu meritam. Nu mai avem nici un drept sa ne plangem. Primim cu varf si indesat mult mai mult decat 'cerem'.

Li spunea...

si io-s mega dezamagit, da' las ca facem baru ala de concerte... io pun deoparte cate 10 mii la fiecare salariu. si cum devine roxa salarizata pun pariu ca se combina si ea. :) din fericire bajetii de la coma au zis ca le-a placut in satul nostru, vorba lu heghes, da mie unuia mi-ar fi jena sa-i chem curand dupa ce s-au tras pe cur mai toti asa zisii roacari din oras (mucho respecto tuturor care-au venit).

si, shameless plug, interviul: http://cultura.inmures.ro/evenimente/ev/nerostitele-cu-voce-tare/galerie-video-coma-live-nerostitele-cu-voce-tare.html