Inainte sa scriu postul asta am stat si am citit despre concertul Rolling Stones pe aproximativ 10 bloguri si o gramada de siteuri de stiri. Singura concluzie e ca nu se poate exprima nicicum in cuvinte si in poze spectacolul oferit de Rolling Stones.
Sa incep cu inceputul... Am ajuns pe langa stadion aproximativ la 19:30, dupa tot controlul slabut si plimbarea pana la intrarea pe gazon, zona B, au inceput problemele... Am stat la coada la cola/apa aproximativ o ora, intr-o inghesuiala groaznica, pe o caldura de peste 40 grade. Din punctul acesta de vedere, organizatorii(compania events, responsabila si de esecul fesivalului Coke Live)au dat-o in bara mai rau decat isi putea cineva imagina. La o prognoza meteo de 37 grade, 60.000 oameni, au fost doar cateva standuri cu cola si apa, apa care la ora 20:30 nu cred ca mai era de gasit. Asa ca dupa o ora de stat la coada, a trebuit sa luam doar cola. Noi am fost printre norocosi, altii nu au reusit sa cumpere nimic. Din cate am citit prin presa, aproximativ 150 persoane au fost transportate cu ambulanta din cauza deshidratarii. Sunt sigur ca nu ar fi patit nimic daca aveau de unde sa isi cumpere in conditii umane o sticla de apa.
Trupele din deschidere nu le-am prins, nu ne pare rau, avand in vedere ca era mult prea devreme sa aiba sens sa mergem sa ne bata soarele in cap.
Daca nu ma insel, la 21:25 a inceput concertul Rolling Stones. Si ce concert a fost!
Fara nici o indoiala, a fost cel mai important concert pe care l-a gazduit Romania pana acum. Showul oferit de Mick Jagger & compania a fost unul impecabil, bine gandit de la un la celalalt. De la artificii, la flacari si proiectii pe ecranele imense, toate au facut parte din spectacolul Rolling Stones. Mick Jagger a interactionat cu publicul cum nici un alt artist strain nu a facut-o, la 64 ani a fugit pe scena dintr-o parte in alta timp de 2 ore, a vorbit romaneste foaaarte mult ( e drept a citit, dar tot e de apreciat). Despre concert nu are rost sa scriu prea multe, a fost extraordinar, singura problema a fost cu publicul, care nu cunostea toate piesele. Poate in zona A era mai multa lume care stia versurile, dar pe unde am fost eu in B, lumea nu cunostea majoritatea melodiilor. S-a simtit energia publicului la Satisfaction, melodie care o stia toata lumea. Din pacate romanii nu au cultura muzicala dezvoltata, acesta fiind si motivul pentru care, cred eu, nu erau cunoscute melodiile. Dupa parerea mea, sa nu cunoasca melodii ca Sympathy for the Devil si Paint it black, e o pierdere extraordinara pentru orice ascultator de muzica.
Dupa concert, ne-am indreptat spre statia de metrou din Piata Muncii, unde am ajuns la ora 00:10, si ni s-a spus ca s-a terminat programul. Asta dupa ce Primaria Bucuresti si Metrorex au promis ca vor prelungi programul metrourilor datorita concertului si a celor 60.000 oameni care trebuiau sa ajunga fiecare acasa.
A fost un concert extraordinar, partea Rolling Stonesilor a fost impecabila, pacat ca partea romaneasca a trebuit sa strice aproximativ tot ce a putut strica.
PS: de asemenea, volumul sunetului putea sa fie o idee mai ridicat
joi, 19 iulie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu